5 iun. 2012

Prin viaţa mea, itinerant

Eu, vieţii mele, ştiu, îi sunt dator...
Sunt obligat să fiu învingător...
N-am dreptul de-a gândi că pot să mor...
Şi voi învinge, chiar de nu-i uşor...
După atâtea porţi, praguri şi furci caudine prin care am trecut, am pierdut şi am câştigat. De-ar fi să mă las la ceea ce spune lumea, mai mult ca sigur că multe mi-ar fi date să înţeleg despre mine. Chiar dacă, neştiută de mulţi îmi este viaţa, acei care o ştiu şi vor, au înţeles şi înţeleg multe... Şi unii au înţeles chiar înainte de a înţelege eu... Chiar aş spune că eu am fost ultimul din seria „traducătorilor”...
De multe ori, călătorind pe drumurile hărţii vieţii mele, am încercat, înainte de a face asta alţii, să înţeleg eu, să desluşesc eu, cum, când şi de ce, acestea s-au întortocheat. Şi, independent sau dependent de aceste momente, dacă cineva, altcineva decât eu, şi-a pus amprenta, sau a fixat repere, pe acestă hartă.
M-am întors de multe ori în punctele de inflexiune, puncte origine ale unor traiectorii pentru a descoperi ce forţe – centrifuge, centripete, de frecare sau datorate unor câmpuri, de natură necunoscută – au generat acele schimbări ce m-au definit, în primă instanţă, apoi redefinit iarăşi şi iarăşi. Şi, de multe ori m-am trezit în faţa unui zid de netrecut. Mult timp nu am înţeles de ce nu pot să trec şi nici măcar să văd dincolo de acel zid, acolo unde ştiam sau credeam că pot găsi răspunsurile… Cu cât încercam mai mult, cu atât mai mult mă afundam în neînţelegeri, căci nu reuşeam să înţeleg că tocmai eu generam neînţelegerile, neînţelegîndu-mă.
În aceasă continuă căutare, undeva, cumva, nu am fost atent la detalii şi, ca în orice luptă – căci o luptă continuă este viaţa – am rămas descoperit şi am primit câteva lovituri în plin şi chiar sub centură. Atunci am simţit şi am înţeles ceea ce înseamnă fuga pământului de sub picioare, dezechilibrul ameţitor... Atunci am reuşit să înţeleg de ce nu înţelegeam, atunci am reuşit să înţeleg că înţelesurile sunt tocmai în mine. Am auzit atunci ceasul deşteptător ce, poate obosit şi el, pentru că repetase de multe ori sunetul trezirii, scârţâia. Am reuşit, buimac să deschid ochii, să vreau să mă trezesc...
Trezindu-mă, am auzit şi sunetul ceasului deşteptător. Era ceva ce mai auzisem, ceva ce eu însumi fredonasem. Acel sunet era în mine, era o evidentă realitate! Era un sunet melodios, pe al cărui ritm spusesem cândva, demult sau cu foarte puţin timp în urmă, unele poveşti sau idei bizare pentru momentul rostirii.
Până la urmă am reuşit să desluşesc, să percep şi să pricep că răspunsurile sunt deja date şi că zarurile au fost deja aruncate şi nu doar o singură dată... Ceea ce a rămas este doar aflarea numărul punctelor înscrise pe ele, număr care poate fi oricare, de la cel mai puţin la cel mai mult...
Evident, realităţile au venit pe rând, mai devreme sau mai târziu, nu au respectat cronologia normală a vieţii, căci cel ce m-a pus să descifrez imaginile transmise s-a îngrijit doar de conţinuturi.
Din toate aceste evidenţe, evidente realităţi au conturat şi reconturat viaţa. Şirul întâmplărilor s-a derulat fără încetare, căci timpul curge. Şi curge fără să vrea să se oprească, voind a fi reper marcant.
Marcante mi-a fost, ca o emblemă a vieţii, toate cele care au inclus repetarea ori apariţia, doar ca şi coincidenţă, a unei întregitoare cifră trei. Ca şi despre viaţă unii m-au catalogat sau etichetat, conduşi de idei care mă aşează ori sus, ori jos, după cum le este dat lor să vadă.

Persoane interesate: